
stirile imobiliare
PSD merge la consultările de joi cu varianta rotativei, unde începe PNL și continuă PSD, spune purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, după o ședință informală a conducerii partidului.
„Toate discuțiile despre măsurile fiscale sunt nefinalizate și vor continua în următoarele zile în spațiu public. Noi am spus și mi se pare un lucru extrem de important de punctat. Tot ceea ce am propus, tot ceea ce am pus pe masa negocierilor în ultimele săptămâni și o vom face și în viitor, vor fi chestiuni publice, vor fi chestiuni asumate, proiecte care să protejeze inclusiv ele. Cum am spus, apropo de unde stă povara fiscală să protejeze, este puterea de cumpărarea cetățenilor cu venituri mici și medii
El afirmă că nu s-a discutat despre nume de miniștri.
„Dacă nu s-a discutat despre nume de miniștri, nici n-aș putea să spun dacă vor fi noi sau vechi”, adaugă el.
„Știti cu certitudine tot ce își dorește PSD în termeni de măsuri publice, știti ce propunem și ce ne dorim de la viitoarea guvernare. Pe de altă parte, consultările de la Cotroceni încep joi, deci nu se pot termina marți. Vom merge cu varianta rotativei, unde începe PNL și continuă PSD”, încheie Manole.
Articolul Manole: Vom merge la consultări cu varianta rotativei, unde începe PNL și continuă PSD apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
PSD se prezintă la consultările de joi cu propunerea unui guvern cu rotație, în care PNL începe și PSD continuă, iar discuțiile despre măsurile fiscale rămân deschise și publice, fără a se decide încă numele miniștrilor.
Articolul Manole: Vom merge la consultări cu varianta rotativei, unde începe PNL și continuă PSD apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax