
stirile imobiliare
O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost interceptată de două aeronave F-16 aflate în misiune de patrulare în nordul Dobrogei, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Piloții au primit autorizarea de a doborî drona, însă, în momentele în care au avut contact vizual și radar direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul.
Drona a orbitat timp de aproximativ 50 de minute între Chilia Veche și Izmail, după care a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se spre Ucraina.
În sprijinul aeronavelor românești au intervenit și două Eurofighter Typhoon germane dislocate la Mihail Kogălniceanu, care au monitorizat zona până la ora 21.30.
MApN a condamnat ferm incidentul, catalogându-l drept o nouă provocare a Federației Ruse la adresa securității regionale și a NATO.
Articolul MApN: Piloții au avut autorizarea de a deschide focul, dar au decis să nu doboare drona rusească apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Piloții români de F-16 au primit autorizarea de a doborî o dronă rusească intrată sâmbătă în spațiul aerian al României, dar au decis să nu deschidă focul din cauza riscurilor colaterale, anunță MApN.
Articolul MApN: Piloții au avut autorizarea de a deschide focul, dar au decis să nu doboare drona rusească apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax