
stirile imobiliare
Suspectul în vârstă de 40 de ani este vizat de „15 capete de acuzare de crimă cu premeditare și alte motive josnice”. Procurorii cer condamnarea sa la închisoare pe viață, care se ridică de obicei la 15 ani de închisoare, în Germania.
Cu toate acestea, ei solicită ca instanța landului Berlin să stabilească existența unei „vinovății deosebit de grave”, ceea ce ar permite menținerea medicului în detenție preventivă și după ispășirea pedepsei, precum și interzicerea definitivă a practicării medicinei.
La deschiderea procesului, luni, procurorul Philipp Meyhoefer a declarat că medicul a făcut vizite la domiciliu cu intenția de a-și ucide pacienții „fără știrea sau consimțământul acestora”, folosind „un amestec mortal de medicamente”. „A acționat cu dispreț față de viață și s-a comportat ca un stăpân al vieții și al morții”, a spus Meyhoefer în fața instanței. Două dintre crime ar fi avut loc în aceeași zi, în 2024.
Autoritățile continuă să investigheze zeci de alte cazuri suspecte de omor care ar putea fi legate de inculpat, identificat doar drept Johannes M., conform legislației germane privind protecția identității. El a fost arestat în august, anul trecut.
Medicul lucra pentru un serviciu mobil de îngrijire paliativă la domiciliu, destinat pacienților cu boli terminale. Presupusele victime, 12 femei și trei bărbați, aveau între 25 și 94 de ani și au murit între septembrie 2021 și iulie 2024.
Se presupune că bărbatul le-a administrat, fără știrea lor, un anestezic combinat cu un relaxant muscular, care le-a paralizat mușchii respiratori, provocând asfixia în câteva minute. Deși sufereau de boli grave, niciunul dintre pacienți nu se afla într-o stare terminală iminentă.
Articolul Medic german, judecat pentru presupusa ucidere a 15 pacienți aflați în grija sa apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Audierile în procesul unui medic german acuzat că a ucis 15 pacienți aflați în grija sa folosind un cocktail mortal de sedative au început luni, potrivit The Guardian. Bărbatul este acuzat, de asemenea, că a incendiat mai multe case ale pacienților în cauză pentru a-și acoperi crimele.
Articolul Medic german, judecat pentru presupusa ucidere a 15 pacienți aflați în grija sa apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax