
stirile imobiliare
Cancelarul german Friedrich Merz se confruntă cu o furtună politică internă după ce, vineri, a decis suspendarea parțială a livrărilor de arme către Israel, care ar putea fi folosite în Fâșia Gaza.
Într-un interviu acordat duminică televiziunii germane ARD, pentru care și-a întrerupt vacanța de vară, Merz a apărat decizia sa: „Principiile politicii germane față de Israel rămân neschimbate. Dar nu putem furniza arme unui conflict care se încearcă a fi rezolvat exclusiv prin mijloace militare, care ar putea provoca sute de mii de victime civile”. Potrivit Politico, mesajul a fost adresat atât publicului german, cât și propriului bloc conservator.
Este „decizia corectă”, spun social-democrații. CSU: „Nu am fost consultați”
Suspendarea a fost apreciată de Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul junior din coaliție, al cărui copreședinte și vicecancelar, Lars Klingbeil, a numit-o „decizia corectă”. Social-democrații și alte țări europene au cerut de mai mult timp acțiuni concrete, inclusiv renunțarea la blocajul Germaniei privind suspendarea parțială a acordului de asociere UE–Israel.
În schimb, în blocul conservator CDU/CSU, unde Merz este liderul CDU (Uniunea Creștin Democrată), reacțiile au fost mixte. Colegii de partid ai cancelarului au fost luați prin surprindere, iar CSU, partidul-soră bavarez condus de Markus Söder, critică faptul că nu a fost consultat. „CSU nu a fost implicată în această decizie și considerăm acest lucru discutabil”, a spus liderul grupului parlamentar, Alexander Hoffmann.
„Hamas poate fi înfrânt doar pe câmpul de luptă”, spun lideri din partidul lui Merz
„Consensul general este că modul în care a fost comunicată decizia cancelarului putea fi gestionat mai bine. Trebuie să concluzionăm că anumite persoane, despre care te-ai fi așteptat să fie implicate, nu au fost implicate în mod concret”, consideră unul dintre principalii parlamentari CDU pe politică externă, Jürgen Hardt.
O altă parte a criticilor se bazează pe principiul formulat în 2008 de Angela Merkel, potrivit căruia securitatea Israelului este „rațiune de stat” a Germaniei, în virtutea „responsabilității istorice” pe care o poartă pentru Holocaust.
„Hamas poate fi înfrânt doar pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor. Trebuie să continuăm să dotăm Israelul pentru a înfrânge Hamas și a pune capăt terorismului”, a scris luni pe X premierul landului Hessa din partea CDU, Boris Rhein.
Merz: „Nu vom interveni în comerțul israelian”
După ce lăsase deschisă inițial posibilitatea unor măsuri comerciale împotriva Israelului, Merz a părut să se răzgândească după reacțiile critice din propriul bloc conservator, precizând în același interviu că Germania nu va interveni în comerțul cu Israel: „Nu suntem pregătiți să intervenim în comerțul israelian sau în comerțul cu Israelul. Am respins deja multe încercări în acest sens, inclusiv în Europa”.
Articolul Merz, în conflict cu partenerii de coaliție după ce a suspendat livrările de arme către Israel apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Decizia cancelarului german Friedrich Merz de a opri parțial livrările de arme către Israel, motivată de criza umanitară din Gaza, a stârnit tensiuni în propriul bloc conservator.
Articolul Merz, în conflict cu partenerii de coaliție după ce a suspendat livrările de arme către Israel apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax