
stirile imobiliare
Papa Leon al XIV-lea își aniversează duminică împlinirea a 70 de ani de viață, ocazie cu care mii de mesaje de felicitare curg din toată lumea către Vatican.
Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, i-a transmis urări de bine „spiritual și personal” din partea sa și a poporului italian.
În mesajul său, șeful statului a subliniat „apelurile urgente ale Papei pentru încetarea focului și reluarea drumului dialogului, pentru binele comun al popoarelor,” într-o perioadă în care „temerile au crescut că lumea alunecă pe o pantă periculoasă, condusă de o logică răspândită a dominației și marcată din ce în ce mai mult de conflicte sfâșietoare”.
„Miile de victime civile sunt cele care plătesc zilnic un preț intolerabil de sânge”
„Mai ales miile de victime civile sunt cele care plătesc zilnic un preț intolerabil de sânge și distrugere,” a scris Mattarella, adăugând că „în fața unor asemenea neliniști, oamenii de bunăvoință simt nevoia urgentă de pace și dreptate” și că „de pe fiecare continent, oamenii privesc cu mare speranță” la cuvintele Papei.
Citându-l pe Sfântul Augustin, care afirma că „noi suntem timpurile, ”președintele Italiei a subliniat că este datoria tuturor, „și în special a celor care dețin funcții publice, ”să lucreze „pentru ca circumstanțele să se îmbunătățească, redeschizând orizonturi de dialog, dreptate și protecție concretă a demnității fiecărei persoane,” asigurându-l pe Leon al XIV-lea de colaborarea statului italian la „înaltă sa misiune apostolică”.
„O pace dezarmată și dezarmantă”
Și Confederația Episcopală Italiană a trimis „cele mai cordiale urări ale Bisericilor din Italia”, însoțite de rugăciuni „de laudă și mulțumire pentru slujirea Voastră”.
Episcopii i-au mulțumit Papei Leon pentru „spiritul patern” cu care „însoțește și încurajează” Biserica Italiană.
Ei s-au unit cu Sfântul Părinte pentru a invoca „o pace dezarmată și dezarmantă în toate situațiile de conflict în care sângerează alte zone ale planetei”.
„Unitatea intențiilor, a vocilor și a rugăciunilor ce se ridică din întreaga lume pentru a implora soluții de pace va fi curând ascultată”, se arată în scrisoarea acestora.
„Nu renunțați la eforturile de pace”
De asemenea, episcopii germani i-au trimis o scrisoare de felicitări Papei, în care episcopul Georg Bätzing de Limburg a scris:
„În numele Conferinței Episcopilor Germani, al credincioșilor din Germania și personal, îmi exprim cele mai sincere urări pentru a 70-a aniversare pe care o sărbătoriți zilele acestea.
Pentru noul deceniu de viață vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, multă putere în slujirea petrină și sănătate în continuare”.
De altfel, liderul episopilor germnai l-a rugat pe Papă să nu renunțe la eforturile sale de pace și „să folosească întreaga diplomație de la Vatican pentru ca viziunea sa, pacea pentru omenire, să devină realitate”.
„Nu-ți face griji, o să am grijă de asta”!
Mai mulți copii, pacienți internați la Spitalul „Bambino Gesú” i-au desenat Papei Leon mesaje colorate în care îl rugau și ei să nu renunțe la eforturile pentru obținerea păcii.
Papa Leon, aflat în vizită la acest spital, i-a răspuns unui copil: „Nu-ți face griji! O să am grijă de asta”!, iar un alt copil nu și-a putut conține entuziasmul că era în aceeași cameră cu acesta și a exclamat: „Te iubesc atât de mult, Papa Leon al XIV-lea”!
Urări de bine au venit de la mai multe instituții academice din Polonia, acolo unde misiunea sa pastorală e considerată „o strălucitoare dovadă de speranță, credință, filantropie – stâlpii adevărați ai credinței creștine”.
Articolul Mesaje de felicitare, cu ocazia aniversării a 70 de ani ai Papei Leon al XIV-lea apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Vă rugăm să nu renunțați la eforturile de pace”, i-au scris cei mai mulți
Articolul Mesaje de felicitare, cu ocazia aniversării a 70 de ani ai Papei Leon al XIV-lea apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax