
stirile imobiliare
„Nu, Leo nu va fi disponibil mâine”, a spus Mascherano. „Se simte bine, dar, evident, ar fi o nebunie să riscăm să-l ducem la Orlando, având în vedere tot ce urmează. Suntem optimiști că se va întoarce curând alături de noi”, a precizat antrenorul lui Inter Miami, potrivit AFP.
După derby-ul Floridei cu Orlando, Inter va primi vizita celor de la LA Galaxy pe 16 august, iar trei zile mai târziu va disputa un sfert de finală din Leagues Cup împotriva echipei mexicane Tigres UANL.
Messi, câștigător de opt ori al Balonului de Aur, a lipsit de la ultimul meci din faza grupelor Leagues Cup, după ce a suferit „mica accidentare musculară” la coapsa dreaptă superioară în victoria lui Inter Miami contra lui Necaxa, pe 2 august.
Inter se află în prezent pe locul cinci în Conferința de Est a MLS, la opt puncte în spatele liderului Philadelphia și cu un punct înaintea lui Orlando, având însă trei meciuri mai puțin disputate.
În ciuda absenței lui Messi, moralul echipei a fost ridicat de sosirea compatriotului său argentinian Rodrigo De Paul, care a înscris primul său gol pentru Inter în victoria cu 3-1 împotriva lui Pumas UNAM, rezultat ce le-a asigurat calificarea în sferturile Leagues Cup.
Articolul Messi se recuperează după accidentare și lipsește din derby-ul cu Orlando City apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Lionel Messi va lipsi de la derby-ul din Major League Soccer dintre Inter Miami și marea rivală din Florida, Orlando, programat duminică, în timp ce își continuă recuperarea după o „mică” accidentare musculară, a declarat sâmbătă antrenorul Javier Mascherano.
Articolul Messi se recuperează după accidentare și lipsește din derby-ul cu Orlando City apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax