
stirile imobiliare
Meciul împotriva naţionalei din Kosovo se va juca pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi, tricolorii urmând să dispute primul meci oficial în Copou după o pauză de 17 ani, scrie FRF. Biletele pentru meciul de vineri sunt disponibile pe bilete.frf.ro.
Primul din cele două meciuri ale tricolorilor la Iaşi din preliminariile pentru EURO 2009 a fost în compania Franţei, pe 16 octombrie 2007. Atunci, duelul dintre reprezentativele conduse de Emil Săndoi şi Rene Girard s-a încheiat cu un rezultat alb, scor 0-0.
La aproape un an distanţă de la meciul împortriva Franţei, pe 9 septembrie 2008, tricolorii reveneau la Iaşi pentru duelul cu Ţara Galilor. Partida s-a încheiat cu un succes al oaspeţilor, scor 0-3, acesta fiind ultimul meci din preliminariile pentru EURO 2009, România încheind grupa de calificare pe poziţia a 3-a, cu 15 puncte, la 3 puncte distanţă de galezi, care s-au clasat pe primul loc.
Articolul Naţionala de tineret revine după 17 ani la Iaşi pentru un meci oficial apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Naţionala de tineret revine după 17 ani la Iaşi pentru un meci oficial. Vineri, 5 septembrie, România va juca cu Kosovo startul în preliminariile pentru EURO 2027.
Articolul Naţionala de tineret revine după 17 ani la Iaşi pentru un meci oficial apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax