
stirile imobiliare
„Apel la calm și seriozitate. Într-un context politic în continuare extrem de volatil, este important ca oamenii politici să fie mai prudenți în declarații și mai puțin radicali în pozițiile lor. Românii au mari așteptări, dar și mari temeri, iar clasa politică are responsabilitatea de a-i nu dezamăgi din nou.
Disputele politice nu alimentează decât extremismul. Avem nevoie să unim toți românii, și pe cei care ne-au votat, și pe cei care nu ne-au votat, în jurul unui proiect de țară realist.
Am evitat în ultima săptămână să mai comentez public subiectul negocierilor pentru a evita tot felul de interpretări sau atacuri chiar dacă am avut dreptate în privința posibilității de a avea un premier tehnocrat sau a blocajului în negocieri cât și a faptului că Ilie Bolojan este probabil să refuze (momentan!) să fie premier”, scrie pe Facebook vicepreședintele PSD Victor Negrescu.
El afirmă că, „dincolo de setul de măsuri economice, ce ne lipsește astăzi este o viziune clară pentru direcția în care vrem să ducem România”
„Președintele Nicușor Dan, prin votul primit, care a avut toate culorile politice, trebuie să facă acest lucru. Acum urmează ultimele zile de negociere și nominalizarea viitorului prim-ministru. Programul viitorului Guvern este, în opinia mea, cel mai important lucru. Observ căteva principii asupra cărora putem să găsim, cred, un consens rapid:
1. Scăderea cheltuielilor este prima măsură;
2. Zero toleranță la evaziune fiscală, incompetență și corupție;
3. Fără privilegii politice, fiscale sau de altă natură;
4. Măsurile trebuie să fie proporționale și echitabile;
5. Nu luăm decizii care să afecteze creșterea economică a României și posibilitățile de dezvoltare pe termen lung;
6. O parte din măsuri trebuie să aibă caracter temporar;
7. Măsurile trebuie să fie suportabile de cei vizați;
8. Atragerea fondurilor europene trebuie să fie prioritară;
9. Nu tăiem pensiile și salariile oamenilor;
10. Toate măsurile trebuie să aibă analize de impact.
Nu e teorie. Este practică. Dacă există cu adevărat voință, aceste principii se traduc automat în legi și măsuri fiscale. Mai puțină gâlceavă politică, mai puțină dramă și mai multe soluții. Toate negocierile la vedere pentru interesul public”, încheie Negrescu.
Articolul Negrescu, apel la calm și seriozitate: Mai puțină gâlceavă, mai puțină dramă și mai multe soluții apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Victor Negrescu face, duminică, un apel la calm și seriozitate: „Într-un context politic în continuare extrem de volatil, este important ca oamenii politici să fie mai prudenți în declarații și mai puțini radicali în pozițiile lor. Disputele politice nu alimentează decât extremismul”.
Articolul Negrescu, apel la calm și seriozitate: Mai puțină gâlceavă, mai puțină dramă și mai multe soluții apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax