
stirile imobiliare
Compania low-cost va continua „să iniţieze acţiuni civile împotriva pasagerilor perturbatori, dar pentru moment, îi va amenda cu cel puţin 500 de euro”, se arată într-un comunicat emis de Ryanair, citat de AFP.
„Deşi acestea sunt cazuri izolate cu care se confruntă toate companiile aeriene, comportamentul perturbator într-un spaţiu atât de restrâns şi comun este inacceptabil”, a declarat un purtător de cuvânt al Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri transportaţi.
Michael O’Leary, directorul Ryanair, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la „creşterea semnificativă” a problemelor de comportament în avioane, în care erau implicaţi pasageri care consumaseră droguri şi alcool. El a declarat că este o problemă în întreaga Europă, dar că este deosebit de gravă pe rutele dintre Regatul Unit şi anumite destinaţii populare precum Ibiza, cunoscută pentru cluburile sale de noapte. Acestea erau „cele mai rele”, a menţionat el.
Ryanair nu mai permite pasagerilor să aducă sticle, inclusiv de apă, pe zborurile către Ibiza.
Compania a intentat recent un proces împotriva unui pasager de pe un zbor Dublin – Lanzarote care a fost deviat spre Porto, în aprilie 2024, din cauza comportamentului său problematic. Acesta a fost arestat la ieşirea din avion.
Articolul O companie aeriană impune o amendă de 500 de euro pasagerilor beţi sau drogaţi apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Compania aeriană Ryanair anunţă joi că va impune o amendă de 500 de euro „pasagerilor perturbatori, al căror comportament duce la scoaterea lor din avion” şi care sunt „aflaţi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului”.
Articolul O companie aeriană impune o amendă de 500 de euro pasagerilor beţi sau drogaţi apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax