
stirile imobiliare
Potrivit IGSU, este a patra zi în care pompierii români acționează împreună cu omologii spanioli în lupta cu incendiile de vegetație ce au afectat comunități întregi. Modulul român intervine luni în nordul regiunii Ourense, în apropierea localității Avión, zonă ce i-a fost atribuită după ședința zilnică operativă.
Forțele de intervenție acționează sub coordonarea directă a autorităților spaniole, având ca obiectiv principal limitarea extinderii și stingerea focarelor active.
IGSU arată că indicele de risc pentru luni este la nivelul 3 (ridicat), iar condițiile din teren sunt dificile. Temperaturile ridicate, umiditatea scăzută și vântul îngreunează operațiunile pompierilor.
În paralel, personalul modulului acționează pentru eliberarea și securizarea căilor de acces, prin degajarea vegetației dense din proximitatea focarelor, facilitând astfel accesul autospecialelor de intervenție spaniole și crearea unor culoare de siguranță.
51 de pompieri români se află în Regatul Spaniei, sprijinind autoritățile locale în eforturile de limitare și eliminare a efectelor produse de incendiile de vegetație uscată.
Articolul O nouă misiune pentru pompierii români din Spania, în lupta cu incendiile de vegetație apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Pompierii români dislocați în Spania au luni o nouă misiune în nordul regiunii Ourense, în apropierea localității Avión.
Articolul O nouă misiune pentru pompierii români din Spania, în lupta cu incendiile de vegetație apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax