
stirile imobiliare
În urma înfrângerii lui François Bayrou în Adunarea Națională, viitorul politic al Franței face obiectul a sute de mii de tranzacții pe platforma Polymarket.
Deși platforma americană este interzisă în numeroase țări, inclusiv în Franța, utilizatorii pot specula cu privire la politicienii francezi. Mizele financiare pot fi importante, un parior francez care a mizat pe victoria lui Donald Trump în SUA a câștigat peste 80 de milioane de euro.
În ceea ce privește numele viitorului prim-ministru francez, „piața” s-a deschis la sfârșitul lunii august, când François Bayrou și-a anunțat intenția de a supune guvernul său unui vot de încredere, potrivit Le Figaro.
Volumul tranzacțiilor a ajuns la 120.000 de dolari
Începând de marți, ministrul Apărării, Sébastien Lecornu, este principalul candidat al pariorilor, cu o probabilitate de 42% de a fi nominalizat. Un parior deține 5.147 de acțiuni, fiecare în valoare de 43 de cenți. Astfel, se ajunge la suma de 2.213 dolari, prin pariul făcut pe numele Lecornu. Pe listă mai sunt ministrul Economiei, Éric Lombard (9%), ministrul Muncii și Sănătății, Catherine Vautrin (8%), fostul prim-ministru Jean Castex (7%) și Bernard Cazeneuve (5%).
De asemenea, probabilitatea unei dizolvări a Parlamentului este estimată la 5%. Utilizatorii de internet speculează și ei cu privire la data numirii următorului premier. Înainte de această miercuri? 16% șanse. Înainte de sfârșitul săptămânii? 56%. Înainte de sfârșitul săptămânii viitoare? 82%.
O altă problemă urmărită de pariori este demisia președintelui Republicii înainte de sfârșitul anului 2025. Probabilitatea a crescut la 23% la sfârșitul lunii februarie, înainte de a scădea la 6% în această vară. Demisia prim-ministrului a împins posibilitatea la 12% în dimineața de marți.
Nu în cele din urmă, se poate paria pe o posibilă retrogradare a ratingului Franței de către agențiile majore de rating: S&P, Moody’s și Fitch. Probabilitatea a ajuns la 60% luni la prânz pe Polymarket. Până marți dimineață, aceasta a crescut la 75%.
Articolul Ofertele caselor de pariuri privitoare la demisia lui Macron și la numele viitorului premier francez apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Casele de pariuri oferă cote privitoare la demisia președintelui Franței, Emmanuel Macron, și la numele viitorului premier francez. Acestea au apărut în oferta caselor de pariuri imediat după căderea guvernului Bayrou. Fostul premier a fost susținut de președintele Macron.
Articolul Ofertele caselor de pariuri privitoare la demisia lui Macron și la numele viitorului premier francez apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax