
stirile imobiliare
Jurnaliștii au semnalat că uleiul marca Malita, vândut ca „ulei din turte de măsline”, nu conține, de fapt, nicio urmă de măsline. Analizele de laborator au confirmat suspiciunile: produsul nu conținea deloc ulei de măsline, deși eticheta și denumirea lăsau această impresie.
În timpul verificărilor la distribuitor, Piedone a cerut explicații cu privire la proveniența și compoziția produsului. Importatorul a recunoscut că uleiul provine din Grecia și a fost etichetat ca „ulei din turte de măsline”. „Iată analizele! Conform lor, nu există nicio urmă de măsline în acest ulei”, a spus Piedone, subliniind că importatorul avea obligația legală să efectueze aceste analize înainte de a pune produsul pe piață.
„Este o înșelăciune asupra consumatorului. Singura măslină e cea de pe etichetă. Păcat că n-am putut s-o băgăm la analiză, poate ieșea bine”, a spus ironic Piedone în timpul controlului. El a ordonat retragerea imediată a produsului din toate magazinele Kaufland, cu mențiunea că acesta nu trebuie returnat distribuitorului, ci casat.
În total, au fost retrase de la vânzare peste 2.000 de sticle de ulei din mai multe loturi. De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 25.000 de lei, iar autoritățile au prelevat noi probe pentru expertizare.
Potrivit ANPC, produsul era comercializat sub denumirea „Ulei din turte de măsline Malita 1L”, de către firma SARAY FOOD SRL, iar pe etichetă apăreau elemente vizuale care sugerau că este un produs autentic din măsline.
Articolul Piedone a dat amenzi pentru „uleiul de măsline fără măsline”. Produsele au fost retrase de la vânzare apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a coordonat o serie de controale în magazinele Penny, Kaufland și în depozitul Penny din Ștefăneștii de Jos, în urma unei sesizări venite de la o emisiune TV.
Articolul Piedone a dat amenzi pentru „uleiul de măsline fără măsline”. Produsele au fost retrase de la vânzare apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax