
stirile imobiliare
„Duminică, 3 august, în jurul orei 14:00, în zona orașului Broșteni s-au înregistrat precipitații de scurtă durată, cu o intensitate moderată, care au durat aproximativ 20 de minute. Acestea nu au impus activarea sistemului RO-ALERT, neîncadrându-se în categoriile de avertizări meteorologice emise de autoritățile competente”, potrivit unui comunicat de presă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava informează că mesajele de tip RO-ALERT sunt transmise exclusiv în situațiile în care fenomenele meteorologice periculoase sunt anunțate prin avertizări de tip Cod Galben, Cod Portocaliu sau Cod Roșu, emise de Administrația Națională de Meteorologie, ori în alte cazuri ce implică un pericol major pentru viața și siguranța cetățenilor.
„ISU Suceava monitorizează în permanență situațiile operative din teritoriu și acționează în conformitate cu procedurile legale, având ca prioritate protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor. Pompierii militari suceveni rămân în contact cu autoritățile locale și sunt pregătiți să intervină prompt, ori de câte ori situația o impune”, se menționează în finalul comunicatului.
Județele Suceava și Neamț au fost afectate în ultimele zile de inundații cauzate de ploi abundente.
Articolul Ploile de duminică din zona Broșteni nu au impus activarea RO-ALERT. Când se transmit mesajele de avertizare? apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
În zona orașului Broșteni, județul Suceava, s-au înregistrat duminică precipitații de scurtă durată și intensitate moderată, care au durat aproximativ 20 de minute, însă nu au impus activarea sistemului RO-ALERT, anunță ISU Suceava.
Articolul Ploile de duminică din zona Broșteni nu au impus activarea RO-ALERT. Când se transmit mesajele de avertizare? apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax