
stirile imobiliare
Poliția chineză a anunțat, printr-un comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă posibilitatea unei fapte penale”, potrivit ProSport.
„Pe 16 aprilie 2025, în jurul orei 13:14, biroul nostru a primit un apel de urgență din partea unei persoane, raportând că o persoană a căzut de la înălțime într-un complex rezidențial din districtul Linping. Ne-am mobilizat imediat forțele către locul incidentului și am transportat victima la spital în cel mai scurt timp posibil”.
În ciuda eforturilor de salvare, victima a fost declarată decedată de către personalul medical,
În urma verificărilor, s-a confirmat că persoana decedată este Aaron Boupendza, în vârstă de 28 de ani, cetățean al Gabonului. Acesta era un jucător de fotbal profesionist legitimat la un club din Liga a II-a chineză, Zhejiang.
După investigațiile desfășurate la fața locului, audieri și analizarea înregistrărilor video, s-a stabilit că decesul a fost cauzat de o cădere accidentală de la înălțime din locuința sa închiriată. S-a exclus posibilitatea unei fapte penale”, se arată în comunicatul emis de poliția chineză.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a avut o reacție după ce a aflat că fostul său jucător a trecut în neființă.
„Nu credeam, așteptam să nu se confirme, sunt bulversat total. Era ca și copilul meu. Nici nu pot să îmi stăpânesc lacrimile. Era născut în aceeași zi, aceeași lună și același an cu băiatul meu. Pentru mine este o lovitură enormă. Aaron a fost un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Cuvintele sunt de prisos. Chiar nu știu ce să mai zic… Mi-a zis cineva de la club că a vorbit cu agentul lui. O să pregătim ceva la următorul meci pentru el, nu știu. Chiar nu mai pot vorbi”, a spus Marius Șumudică.
Aaron Boupendza a evoluat timp de patru luni pentru Rapid, în perioada septembrie 2024 – ianuarie 2025. După plecarea din Giulești, atacantul a semnat cu formația chineză Zhejiang FC.
Articolul Poliția chineză a stabilit motivul morții lui Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Poliția chineză a stabilit motivul morții lui Aaron Boupendza. Miercuri, lumea fotbalului a înmărmurit la aflarea veștii că fostul jucător de la Rapid București, a murit după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China.
Articolul Poliția chineză a stabilit motivul morții lui Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax