
stirile imobiliare
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Corina-Alina Corbu, afirmă că Ziua Justiţiei trebuie să fie un prilej de reflecţie, nu de celebrare, având în vedere provocările actuale cu care se confruntă sistemul judiciar.
„Rolul justiţiei nu este doar de a aplica legea, ci de a susţine echilibrul social”, a transmis aceasta, atrăgând atenţia asupra riscului dezechilibrului între cele trei puteri ale statului şi al tentativelor repetate de a slăbi justiţia prin atacuri publice sau prin instabilitate legislativă.
Corbu subliniază că judecătorii sunt înainte de toate cetăţeni, afectaţi la rândul lor de momentele dificile pe care le traversează România.
„Este indubitabil că astăzi toţi românii parcurg un moment dificil. În momentele dificile popoarele puternice se adună împreună, nu se despart în facţiuni antagonice, se tratează cu respect, iar nu cu duşmănie, îşi pun în comun ideile şi aptitudinile pentru a depăşi acel moment dificil. Momentele dificile se depăşesc prin coeziune şi rezilienţă, ele nu pot fi combătute prin divizare şi acuzaţii aruncate unor categorii sociale sau profesionale.”, afirmă preşedinta instanţei supreme, condamnând ferm atitudinile care instigă la dezbinare între societate şi sistemul de justiţie.
Mesajul transmite şi o critică faţă de portretizarea justiţiei ca inamic al societăţii, în ciuda recunoaşterii unor probleme reale precum ritmul lent al proceselor sau episoadele de incompetenţă. „Ceea ce se trece sub tăcere este cât de scump e să nu ai justiţie independentă şi puternică. Cei care au trăit vremuri fără stat de drept ştiu asta prea bine.”
Judecătoarea atrage atenţia că slăbirea prestigiului justiţiei afectează în mod direct atractivitatea acestei profesii pentru noile generaţii, generează neîncredere şi instabilitate şi compromite eficienţa actului de justiţie.
„Această emoţie negativă generată în societate descurajează judecătorii să-şi continue cariera, va începe să inhibe absolvenţii de top să opteze pentru sistemul judiciar, face acceptarea deciziilor judiciare de către părţi mai dificilă, <instigând> astfel, în mod paradoxal, la existenţa şi mai multor litigii şi agravând problemele sistemului”, a punctat Corbu.
„Magistratura este o profesie de vocaţie. Profesionalismul şi integritatea sunt cel mai bun răspuns la orice critică. Coeziunea şi încrederea societăţii sunt esenţiale pentru o justiţie puternică”, încheie Corbu.
Articolul Președintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Apel la echilibru, respect şi consolidarea statului de drept apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Preşedintele ÎCCJ, Corina-Alina Corbu, afirmă că Ziua Justiţiei trebuie să fie un prilej de reflecţie, nu de celebrare, având în vedere provocările actuale cu care se confruntă sistemul judiciar.
Articolul Președintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Apel la echilibru, respect şi consolidarea statului de drept apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax