
stirile imobiliare
Imamoglu, aflat în detenție din 23 martie, va contesta decizia. Procesul are la bază declarații din ianuarie în care edilul l-a criticat pe procurorul-șef al Istanbulului, Akin Gurlek, acuzându-l că orchestrează anchete motivate politic împotriva opoziției. Tribunalul l-a achitat pe Imamoglu pentru acuzația de expunere publică a procurorului ca țintă.
Primarul, considerat principalul adversar al regimului Erdogan, respinge acuzațiile și susține că este victima unui proces politic. Reținerea sa, alături de alți membri ai Partidului Republican al Poporului (CHP), a declanșat cele mai ample proteste de stradă din Turcia ultimului deceniu.
În pofida încarcerării, Imamoglu a fost desemnat oficial candidatul CHP pentru președinția Turciei, alegerile fiind prevăzute pentru 2028, dar cu posibilitatea de a fi anticipate.
De la arestarea sa, zeci de oficiali din administrațiile locale controlate de opoziție au fost vizați de anchete privind presupuse fapte de corupție. Opoziția susține că toate aceste dosare sunt motivate politic, în timp ce autoritățile de la Ankara insistă că justiția este independentă.
Articolul Primarul Istanbulului a fost condamnat pentru insultarea unui oficial apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un tribunal din Turcia l-a condamnat miercuri pe Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului și principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, la un an și opt luni de închisoare pentru insultarea și amenințarea unui oficial public, potrivit AP.
Articolul Primarul Istanbulului a fost condamnat pentru insultarea unui oficial apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax