
stirile imobiliare
Trump asigură că a „aranjat” o întâlnire între Putin și Zelenski
Președintele american Donald Trump a declarat luni că a început „organizarea” unei întâlniri între omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, după ce a avut astăzi la Washington o întâlnire cu acesta din urmă și mai mulți lideri europeni pentru a încerca să se facă progrese către pacea în Ucraina, potrivit EFE.
„După încheierea întâlnirilor, l-am sunat pe președintele Putin și am început să aranjăm o întâlnire, într-o locație care va fi stabilită ulterior, între președintele Putin și președintele Zelenski”, a scris Trump într-un mesaj pe site-ul său de socializare, Truth, adăugând că summitul bilateral va fi urmat de o întâlnire tripartită la care va participa și el.
O dronă rusă a lovit un bloc de locuințe în nord-estul Ucrainei provocând ranirea mai multor persoane
Autoritățile locale au raportat marți dimineață că mai multe persoane au fost rănite, după ce o dronă rusă a lovit un bloc de locuințe în nord-estul Ucrainei. Incidentul amintește că, în ciuda veștilor diplomatice recente din Statele Unite, războiul din Ucraina continuă.
NATO ia în considerare garanții de securitate pentru Ucraina, aderarea la alianță nu este discutată
NATO analizează posibilitatea acordării de garanții de securitate pentru Ucraina, însă aderarea țării la alianță nu a fost pe agenda discuțiilor, a declarat marți secretarul general al organizației, Mark Rutte.
Achiziția de arme americane ar fi incluse în garanțiile de securitate ale Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat marți că discuțiile cu președintele american Donald Trump și liderii europeni la Casa Albă au inclus planuri pentru ca Ucraina să achiziționeze arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari, finanțate prin contribuții europene.
Ucraina nu trebuie să cedeze regiunea Donbas Rusiei, declară Merz
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți, după discuțiile de la Casa Albă, că Ucraina nu ar trebui să fie forțată să cedeze regiunea Donbas controlată de guvernul de la Kiev, comparând această cerere cu ideea ca Statele Unite să renunțe la un stat, cum ar fi Florida.
Macron: Noi sancțiuni împotriva Rusiei în cazul unui eșec al negocierilor și garanții de securitate pentru Ucraina
Președintele francez Emmanuel Macron a evocat marți posibilitatea intensificării sancțiunilor împotriva Rusiei, dacă negocierile de pace eșuează, salutând totodată reluarea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin.
Starmer anunță „două rezultate” concrete ale discuțiilor de la Casa Albă privind Ucraina
Întâlnirea de la Casa Albă dintre cei șapte lideri europeni, președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a generat „două rezultate materiale importante”, a declarat marți premierul britanic Sir Keir Starmer.
Rutte: Posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina nu a fost discutată deloc în cadrul discuțiilor
Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat, marți, că subiectul desfășurării de trupe pe teren în Ucraina „nu a fost discutat deloc” în cadrul întâlnirii dintre liderii europeni, președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Casa Albă.
Merz spune că Putin și Zelenski ar urma să se întâlnească în următoarele două săptămâni
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că Donald Trump a reușit să-l convingă pe Vladimir Putin să accepte o întâlnire cu Volodimir Zelenski.
Trump anunță planuri pentru o întâlnire între Zelenski și Putin și o viitoare reuniune trilaterală
Președintele american Donald Trump a declarat marți, pe platforma sa Truth Social, că sunt în curs de organizare discuții pentru o viitoare întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.
FT: Zelenski îi oferă lui Trump un contract de arme în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat de Europa, pentru a obține garanții de securitate
Ucraina va promite să cumpere arme americane în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțate de Europa, ca parte a unui acord pentru a obține garanții din partea SUA pentru securitatea sa după încheierea unui acord de pace cu Rusia, potrivit unui document consultat de Financial Times.
Trump a întrerupt brusc întâlnirea cu liderii europeni pentru a-l suna pe Putin
Președintele american Donald Trump a întrerupt brusc o întâlnire cu lideri europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă pentru a purta un apel telefonic cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit cotidianului german Bild.
Macron propune un nou format de summit în cazul Ucrainei. Președintele Franței spune că e în joc securitatea întregii Europe
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a propus, în cadrul summitului de la Washington, organizarea unei întâlniri „cvadrilaterale”, subliniind că este în joc securitatea întregii Europe.
Donald Trump la întâlnirea cu liderii europeni: Toată lumea lucrează pentru același obiectiv
Volodimir Zelenski: În timp de război, nu se pot organiza alegeri
Zelenski a anunțat la Casa Albă faptul că alegerile prezidențiale din Ucraina vor avea loc doar după încheierea războiului cu Rusia, deoarece legea marțială nu permite organizarea de alegeri în timpul conflictului.
Articolul Războiul din Ucraina, ziua 1.273. Summitul de la Casa Albă, încheiat fără armistițiu / Trump asigură că a „aranjat” o întâlnire între Putin și Zelenski apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Trump asigură că a „aranjat” o întâlnire între Putin și Zelenski Președintele american Donald Trump a declarat luni că a început „organizarea” unei întâlniri între omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, după ce a avut astăzi la Washington o întâlnire cu acesta din urmă și mai mulți lideri europeni pentru a
Articolul Războiul din Ucraina, ziua 1.273. Summitul de la Casa Albă, încheiat fără armistițiu / Trump asigură că a „aranjat” o întâlnire între Putin și Zelenski apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax