
stirile imobiliare
Peter Mandelson a fost demis joi din funcția de ambasador britanic la Washington, după ce au ieșit la iveală documente compromițătoare care arată o relație strânsă între el și Jeffrey Epstein, milionarul american condamnat pentru trafic sexual.
„Având în vedere informațiile suplimentare din e-mailurile scrise de Peter Mandelson, Prim-ministrul a cerut Secretarului pentru Afaceri Externe să îl retragă din poziția de ambasador”, a comunicat Foreign Office – ministerul responsabil cu politica externă a Regatului Unit, citat de CNBC.
Mandelson despre Epstein: „cel mai bun prieten al meu”
Documentele au fost publicate de legislatorii americani în această săptămână și includ o scrisoare în care Mandelson îl numea pe Epstein „cel mai bun prieten al meu”. În plus, mesajele arată că Mandelson a pus la îndoială validitatea condamnării inițiale a lui Epstein.
„Sugestia lui Peter Mandelson că prima condamnare a lui Jeffrey Epstein a fost nedreaptă și ar trebui contestată este o informație nouă”, arată oficialii britanici în același comunicat, precizând că:
„Ținând cont de victimele crimelor lui Epstein, el a fost demis din funcția de ambasador cu efect imediat”. Decizia este parte a strategiei premierului britanic Keir Starmer de a restabili integritatea în funcțiile publice.
Acuzat de trafic de minori și exploatare sexuală, Jeffrey Epstein s-a sinucis în închisoare în 2019, în timp ce se afla în arest preventiv.
Articolul Relația cu Epstein l-a costat funcția de ambasador al Regatului Unit în SUA apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Premierul Keir Starmer l-a demis pe ambasadorul britanic în SUA, după ce legislatorii americani au publicat mesajele care arată legătura apropiată a diplomatului cu Jeffrey Epstein.
Articolul Relația cu Epstein l-a costat funcția de ambasador al Regatului Unit în SUA apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax