
stirile imobiliare
Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, a spus vineri că președintele Donald Trump consideră că Uniunea Europeană nu vine cu oferte comerciale serioase pentru Statele Unite. El a explicat că Trump speră ca anunțul unui tarif de 50%, care ar putea intra în vigoare la 1 iunie, să pună presiune pe Bruxelles, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat postului Fox News, Bessent a afirmat că majoritatea partenerilor comerciali importanți ai Statelor Unite tratează negocierile cu seriozitate, dar că Uniunea Europeană face excepție.
Trump a lansat vineri o nouă lovitură comercială asupra Uniunii Europene. El a spus că „recomandă” aplicarea unui tarif de 50% pentru produsele europene începând cu 1 iunie.
Această declarație a venit imediat după ce Bessent a revenit de la întâlnirea G7 din Banff, Alberta.
„Conversația din Canada a fost bună. Problema a fost ceea ce a condus la aceasta”, a declarat Bessent.
El a adăugat, tot pentru Fox News, că mai multe țări au oferit propuneri comerciale solide. India și câteva state asiatice se numără printre acestea.
„Și cred că președintele consideră că propunerile Uniunii nu au fost de aceeași calitate ca cele pe care le-am văzut din partea altor parteneri comerciali importanți”, a declarat Bessent.
Bessent a susținut că, potrivit unor oficiali europeni, nu toate țările membre UE sunt la curent cu propunerile transmise de Comisia Europeană.
„Nu am de gând să negociez la televizor, dar aș spera că acest lucru ar aprinde un foc sub UE”, a spus Bessent.
„Uniunea Europeană are aici o problemă de acțiune colectivă. Sunt 27 de țări, dar ele sunt reprezentate de acest grup de la Bruxelles.”, a mai adăugat el.
Despre posibila taxare suplimentară pentru iPhone-urile produse în afara Statelor Unite, Bessent a afirmat că Donald Trump vrea să încurajeze fabricarea în Statele Unite a componentelor esențiale, mai ales a semiconductorilor.
Articolul Secretarul Trezoreriei SUA spune că amenințarea tarifară a lui Trump poate „aprinde focul sub UE” în negocierile comerciale apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, susține că președintele Donald Trump folosește amenințarea unor tarife ridicate pentru a presa Uniunea Europeană să ofere condiții comerciale mai bune în negocierile cu Statele Unite.
Articolul Secretarul Trezoreriei SUA spune că amenințarea tarifară a lui Trump poate „aprinde focul sub UE” în negocierile comerciale apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax