
stirile imobiliare
După ce a aprobat luna trecută sacrificarea a 350 de urși din cauza pericolului pentru oameni și creșterii populației, statul slovac va oferi animalele sacrificate spre vânzare.
„Carnea de urs este comestibilă”, a declarat Filip Kuffa, secretar de stat la Ministerul Mediului, citat de AFP.
Carnea va avea nevoie de un certificat care să demonstreze că animalul a fost vânat legal, în conformitate cu excepțiile de la protecție. Deși urșii bruni sunt protejați în Europa, mai multe țări, inclusiv Slovenia, permit consumul cărnii de urs.
Ce spun ecologiștii
Ecologistul Marian Hletko consideră decizia „absurdă” și avertizează că „organizațiile menite să protejeze natura se vor transforma în măcelării de stat”.
El susține că măsura va stimula braconajul, pentru că „atunci când statul semnalează că nu este interesat de protejarea urșilor, braconierii vor fi mai puțin îngrijorați”.
Guvernul a declarat starea de urgență în majoritatea districtelor în aprilie, după atacuri mortale. „Nu putem trăi într-o țară în care oamenii se tem să meargă în pădure”, a declarat premierul Robert Fico. În 2024, un număr record de 92 de urși au fost împușcați, iar populația de urși din Slovacia depășește 1.300 de animale.
Articolul Slovacia permite vânzarea cărnii de la urșii sacrificați, ecologiștii protestează apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Guvernul Slovaciei a decis să permită consumul cărnii de urs brun, stârnind furia ecologiștilor care consideră măsura absurdă și favorabilă braconierilor.
Articolul Slovacia permite vânzarea cărnii de la urșii sacrificați, ecologiștii protestează apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax