
stirile imobiliare
Surse guvernamentale au informat despre acest acord între Sánchez și Díaz pentru a impulsiona procesarea propunerii legislative prin intermediul grupurilor parlamentare PSOE (socialiștii) și Sumar în Camera inferioară (Congresul Deputaților), scrie EFE.
Inițiativa parlamentară a fost admisă spre examinare pe 20 mai, iar prin acest acord între premier și vicepreședintă, intenția este ca legea să fie aprobată în luna septembrie.
Propunerea legislativă a fost înregistrată în Congres de către Sumar, ERC și Podemos, vizând modificarea legii din 2007 privind controlul comerțului exterior cu materiale de apărare și cu dublă utilizare, prin introducerea embargoului pentru vânzarea, cumpărarea sau schimbul de arme cu țările care încalcă grav dreptul internațional umanitar.
Admiterea la dezbatere a fost aprobată cu voturile acestor grupuri, dar și ale PSOE, PNV, EH Bildu, BNG și Junts, în timp ce PP și Vox s-au opus.
Respectarea dreptului internațional
Guvernul subliniază că această inițiativă legislativă va permite consacrarea embargoului împotriva industriei militare israeliene și extinderea acestuia la toate materialele legate de apărare, inclusiv asistența tehnică furnizată de companiile de armament.
Sursele guvernamentale au subliniat că respectarea dreptului internațional este singura cale posibilă, iar Guvernul va face tot ce îi stă în putință pentru a-l apăra.
În acest context și în fața situației din Gaza, se amintește că, în ultimii ani, Spania și-a intensificat sprijinul financiar pentru UNRWA (Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni) și că anul trecut a recunoscut Statul Palestina.
De asemenea, Spania a susținut procesele inițiate la Curtea Penală Internațională și la Curtea Internațională de Justiție împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, și a promovat mai multe rezoluții în cadrul ONU pentru a solicita un armistițiu permanent și necondiționat.
Totodată, guvernul spaniol amintește că a impus un blocaj comercial, prin care nu cumpără și nu vinde armament sau muniție către Israel încă din 7 octombrie 2023.
Articolul Spania aprobă o propunere legislativă care aplică interdicția comerțului cu arme către Israel apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele Guvernului spaniol, Pedro Sánchez, și vicepreședinta a doua, Yolanda Díaz, au convenit să accelereze în Congres procesul de adoptare a propunerii legislative care va permite introducerea conceptului de embargou în legislația spaniolă, permițând astfel aplicarea efectivă a interdicției asupra comerțului cu arme către Israel.
Articolul Spania aprobă o propunere legislativă care aplică interdicția comerțului cu arme către Israel apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax