
stirile imobiliare
Secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, declară marți că negocierile comerciale cu oficialii chinezi decurg bine și „speră ca acestea să se încheie marți seară”, dar a spus că ar putea dura până miercuri.
„Sper să se încheie în această seară, dar dacă va fi nevoie, vom fi aici mâine, dar sper să se încheie în această seară”, a precizat el, potrivit Reuters.
Noua rundă de negocieri între cele două state are loc după o convorbire telefonică între Donald Trump și liderul Chinei, Xi Jinping, săptămâna trecută, pe care președintele SUA a descris-o drept o „discuție foarte bună”.
Apelul – primul dintre cei doi lideri de la izbucnirea războiului comercial, în februarie – „s-a încheiat cu o concluzie foarte pozitivă pentru ambele țări”, a declarat Trump.
Articolul SUA și China, aproape de un acord comercial apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Oficial american: „Sperăm să încheiem negocierile cu China în această seară. Dacă va fi nevoie, vom fi aici mâine”
Articolul SUA și China, aproape de un acord comercial apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax