
stirile imobiliare
După două zile de negocieri intense la Londra, secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a declarat că acordul-cadru completează înțelegerea preliminară încheiată luna trecută la Geneva privind reducerea tarifelor bilaterale de retorsiune, care ajunseseră la niveluri de peste 100%.
Acordul de la Geneva nu a putut fi pus în aplicare din cauza restricțiilor Chinei asupra exporturilor de minerale critice, ceea ce a determinat administrația Trump să impună propriile controale la export, blocând livrările de software pentru proiectarea semiconductorilor, substanțe chimice și alte produse tehnologice către China.
Lutnick a precizat că noul acord convenit la Londra va duce la eliminarea unor restricții recente impuse de SUA, fără a oferi însă detalii, menționând că discuțiile s-au încheiat în jurul miezului nopții, ora Londrei.
Care este următorul pas
„Am stabilit un cadru pentru implementarea consensului de la Geneva și a apelului dintre cei doi președinți”, a declarat Lutnick. „Următorul pas este ca noi să discutăm cu președintele Trump pentru a obține aprobarea lui, iar ei vor face același lucru cu președintele Xi. Dacă acordul este aprobat, va fi pus în aplicare”, a adăugat el.
Într-un briefing separat, ministrul adjunct al comerțului din China, Li Chenggang, a declarat, de asemenea, că s-a ajuns la un cadru comercial care va fi prezentat liderilor americani și chinezi.
Cele două părți au plecat de la Geneva cu viziuni fundamental diferite asupra termenilor acestui acord și au trebuit să fie mai specifice cu privire la acțiunile necesare, a declarat Josh Lipsky, director senior al Centrului GeoEconomic al Consiliului Atlantic din Washington.
Articolul SUA și China au ajuns la un acord pentru reducerea restricțiilor de export privind pământurile rare apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Oficialii americani și chinezi au declarat că au convenit asupra unui acord pentru a elimina restricțiile de export ale Chinei privind pământurile rare, informează Reuters.
Articolul SUA și China au ajuns la un acord pentru reducerea restricțiilor de export privind pământurile rare apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax