
stirile imobiliare
Prima repriză a adus ocazii de ambele părţi. Mihnea Rădulescu a ratat două ocazii în minutele 19 şi 26, iar ploieştenii au replicat prin Roche, care a trimis în transversală în minutul 33.
În repriza a doua, echipa lui Mirel Rădoi a arătat mai multă determinare, jocul ridicându-se odată cu intrarea lui Baiaram, Mora şi Al Hamlawi. Acesta din urmă a ratat o şansă uriaşă în minutul 69.
Craiova a deschis scorul în minutul 75 prin Alexandru Creţu. Cinci minute mai târziu, Ştefan Baiaram a finalizat simplu o acţiune a gazdelor şi a stabilit scorul final, 2-0.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova acumulează 19 puncte şi e pe primul loc în Superligă, în timp ce Petrolul Ploieşti rămâne pe poziţia a 11-a, cu 6 puncte.
Oltenii se pregătesc acum pentru meciul retur cu Istanbul Başakşehir, din Conference League.
Echipele de start:
Universitatea Craiova: Lung Jr. – Rădulescu, Mogoș, Stefanovic, Fl.Ștefan – Crețu, Anzor, Cicâldău – Houri, Nsimba, Băsceanu
Rezerve: Isenko, Badelj, Mora, Romanchuk, Teles, T. Băluță, Baiaram, Bancu, Al Hamlawi
Antrenor: Mirel Rădoi
Petrolul Ploiești: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Jyry, Mateiu, D.Paraschiv – V. Gheorghe, Doumtsios, Grozav
Rezerve: Krell, Radu, Sălceanu, Soares, Tolea, Boțogan, Hanca, Santos, Doukansky, Răducanu, Chică Roșă, D. Ilie
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Articolul Superliga: Universitatea Craiova câștigă cu Petrolul și se menține lider detașat apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în faţa Petrolului Ploieşti, duminică, în etapa a şaptea din Superligă.
Articolul Superliga: Universitatea Craiova câștigă cu Petrolul și se menține lider detașat apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax