
stirile imobiliare
Potrivit ISU Bihor, în noaptea de marți spre miercuri, „în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulți și 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani.”
Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție. În misiunea au fost trimise două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanțe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, precum și două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.
18 persoane au ajuns la spital.
„La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecție alimentară – greață, vărsături și crampe abdominale, fiind conștiente și cooperante. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane – 16 copii și 2 adulți”, a transmis ISU.
Planul roșu a fost activat la ora 23:45 și a fost dezactivat la ora 1:30. Grupurile de turiști erau din Timișoara și București.
Articolul Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 18 persoane au ajuns la spital apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Zeci de persoane, majoritatea copii, aflate într-o tabără din județul Bihor, au avut nevoie de intervenția medicilor după ce s-au simțit rău. Victimele aveau simptome de toxiinfecție alimentară. Autoritățile au activat Planul Roșu.
Articolul Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 18 persoane au ajuns la spital apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax