
stirile imobiliare
Trump spune că antipatia președintelui rus față de Volodimir Zelenski îl împiedică să accepte o întâlnire cu liderul ucrainean.
„Nu îl place”, le-a spus Trump reporterilor luni, în Biroul Oval. „Și eu am persoane pe care nu le plac, nu îmi place să mă întâlnesc cu ele”, a adăugat Trump, potrivit Bloomberg.
„Fiecare conversație pe care o am cu el (Putin – n.r.) este o conversație bună. Și apoi, din păcate, este lansată o bombă asupra Kievului sau în altă parte, iar atunci mă enervez foarte tare”, a spus Trump.
Cu toate acestea, Trump s-a arătat optimist că „vom reuși să încheiem războiul.” El a spus că a discutat cu Putin și alte subiecte, inclusiv controlul armelor nucleare.
„Ne-am dori să denuclearizăm. Este prea multă putere și am vorbit și despre asta. Face parte din discuții, dar mai întâi trebuie să încheiem războiul”, a declarat Trump.
Donald Trump a subliniat că nu a discutat despre garanții specifice de securitate pentru Ucraina și a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a sprijini Kievul, conform Reuters.
„Prezența forțelor aeriene americane pe cerul Ucrainei face parte dintr-o garanție de securitate”, a declarat Trump.
Garanțiile de securitate pentru Ucraina reprezintă un obstacol major în calea încheierii războiului Rusiei în Ucraina.
Zelenski a spus că se așteaptă să prezinte garanții de securitate sprijinite de SUA și de partenerii europeni „în zilele următoare.”
„În prezent, echipele Ucrainei, Statelor Unite și partenerilor europeni lucrează la arhitectura acestora,” a spus Zelenski într-o postare pe rețelele de socializare săptămâna trecută.
Articolul Trump spune că antipatia lui Putin față de Zelenski blochează o întâlnire. Președintele SUA se declară frustrat de atacurile ruse asupra Ucrainei apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că a discutat din nou cu Vladimir Putin în ultimele zile, după reuniunea avută cu Zelenski și liderii europeni.
Articolul Trump spune că antipatia lui Putin față de Zelenski blochează o întâlnire. Președintele SUA se declară frustrat de atacurile ruse asupra Ucrainei apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax