
stirile imobiliare
Un tribunal din Berlin l-a achitat miercuri pe Sebastian Hotz, cunoscut online ca „El Hotzo”, după ce acesta a fost judecat pentru o postare satirică făcută pe rețeaua X, fostul Twitter, în care făcea aluzie la tentativa de asasinat asupra președintelui american Donald Trump, potrivit AP News.
Într-o postare din iulie 2024, Hotz a comparat atentatul cu „ultimul autobuz”, adăugând: „din păcate, tocmai ratat.” Ulterior, el a scris: „Mi se pare absolut fantastic când fasciștii mor.” Mesajele au fost rapid șterse, însă au atras atenția autorităților.
Postul public RBB a întrerupt colaborarea cu umoristul
Procurorii l-au acuzat de „aprobarea unei fapte penale” și au cerut o amendă de 6.000 de euro, susținând că, din moment ce avea peste 700.000 de urmăritori, postarea sa putea tulbura liniștea publică și se încadra la discurs instigator la ură.
Tribunalul nu a considerat că ar exista vreun risc real de incitare sau perturbare a liniștii publice. Satiristul a fost achitat tocmai pentru că intenția sa a fost interpretată ca umor, nu ca apel la fapte violente.
Judecătoarea Andrea Wilms a respins acuzațiile, declarând că: „Afirmațiile sunt evident satirice și, chiar dacă pot fi de prost gust, nu îndeamnă la violență. Nimeni nu s-ar simți chemat să comită acte violente din cauza unei astfel de exprimări.”
Asociația Jurnaliștilor Germani a criticat încă de la început procesul, considerându-l disproporționat și avertizând asupra riscurilor pentru libertatea de exprimare. Totuși, postul public RBB, care deservește landurile Berlin și Brandenburg, a încetat colaborarea cu satiristul imediat după incident.
Articolul Umoristul german El Hotzo a fost achitat pentru glumele la adresa tentativei de asasinat a lui Trump apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Satiristul german El Hotzo a fost achitat după postarea sa controversată despre Trump, pe X. Procurorii cereau o amendă de 6.000 de euro pentru instigarea publică
Articolul Umoristul german El Hotzo a fost achitat pentru glumele la adresa tentativei de asasinat a lui Trump apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax