
stirile imobiliare
Aliații europeni și Kievul au răspuns la planul de încetare a focului al lui Vladimir Putin cu o contrapropunere care, potrivit oficialilor europeni familiarizați cu discuțiile, trebuie să servească drept cadru pentru ca viitoarele discuții dintre președintele Trump și liderul rus să poată avansa, informează The Wall Street Journal (WSJ).
Planul european a fost prezentat în cadrul întâlnirii organizate sâmbătă în Anglia între oficialii europeni și Ucraina, la care au participat și înalți oficiali americani. Varianta acestora respinge, printre altele, propunerea Rusiei de a schimba părțile din regiunea Donețk controlate de Ucraina în schimbul unei încetări a focului.
În plus, o sursă a declarat pentru WSJ că „nu poți începe un proces cedând teritoriu în mijlocul luptelor”.
Ce include contrapropunerea
Potrivit WSJ, propunerea europeană include cerința ca, înainte de a se lua orice alte măsuri, să se instaureze un armistițiu. În plus, propunerea prevede că teritoriile pot fi schimbate numai în mod reciproc, adică dacă Ucraina se retrage din anumite regiuni, Rusia trebuie să se retragă din altele.
Contrapropunerea europenilor a fost prezentată vicepreședintelui JD Vance, secretarului de stat Marco Rubio, trimisului special al lui Trump în Ucraina, Keith Kellogg, și lui Witkoff. Această variantă prevede, de asemenea, că orice concesie teritorială din partea Kievului trebuie să fie protejată de garanții de securitate solide, inclusiv posibila aderare a Ucrainei la NATO.
Reprezentanții europeni i-au informat pe oficialii americani că viitorul Ucrainei nu poate fi discutat fără participarea acesteia la discuții și că Europa va continua să furnizeze Kievului arme și fonduri, indiferent de poziția pe care Washingtonul o va avea.
Ce a propus Putin
În cadrul unei întâlniri cu emisarul american Steve Witkoff, Putin a prezentat o propunere amplă de încetare a focului în Ucraina, care ar conține două etape. Prima etapă ar presupune retragerea forțelor ucrainene din Donețk, fapt care ar duce la înghețarea liniei frontului. A doua etapă ar presupune ca Trump și Putin să convină asupra unui plan final de pace, care ar urma să fie negociat ulterior cu președintele Volodimir Zelenski.
Întâlnirea fizică dintre Donald Trump și Vladimir Putin este programată pentru data de 15 august, în Alaska. Liderul de la Casa Albă a spus că un posibil acord de pace între Moscova și Kiev ar include, cel mai probabil, „anumite schimburi de teritorii”, fără a detalia acest aspect.
Articolul WSJ: Ucraina și Europa resping pretențiile Kremlinului. Care este contrapropunerea considerată necesară în discuțiile Trump-Putin apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ucraina și aliații săi europeni au pus bazele propriului plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, după ce Putin a cerut concesii teritoriale și Trump a declarat că se va întâlni cu liderul rus săptămâna viitoare.
Articolul WSJ: Ucraina și Europa resping pretențiile Kremlinului. Care este contrapropunerea considerată necesară în discuțiile Trump-Putin apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax