Cât moștenesc soțul și copiii din casa cumpărată înainte de căsătorie dacă era doar a celui decedat și nu există testament

Dacă locuința cumpărată înainte de căsătorie era numai a persoanei decedate, soțul rămas în viață moștenește 25% din ea, iar copiii persoanei decedate împart egal celelalte 75%, în lipsa unui testament. Casa intră întreagă în moștenire dacă actele nu arată că proprietatea s-a schimbat între timp; căsătoria singură nu îi dă soțului jumătate.

Când intră toată casa în moștenire

Codul civil, la articolul 339, leagă proprietatea comună obișnuită de bunurile dobândite în timpul căsătoriei. O casă pe care unul dintre soți o avea deja nu devine a amândurora doar pentru că s-au căsătorit. Notarul verifică actul de proprietate și actele încheiate ulterior: dacă între timp o parte din casă a ajuns la alt proprietar, în moștenire intră numai partea rămasă persoanei decedate.

Soțul ia un sfert, iar copiii împart restul

Când nu există testament și defunctul era singurul proprietar, soțul primește un sfert, iar copiii împart trei sferturi, conform articolelor 972 și 976 din Codul civil. Copiii defunctului au aceleași drepturi indiferent dacă sunt din căsătoria actuală sau dintr-o relație anterioară.

• Un copil: soțul primește 25% din casă, iar copilul 75%.
• Doi copii: soțul primește 25%, iar fiecare copil 37,5%.
• Trei copii: soțul și fiecare copil primesc câte 25%.

La o casă evaluată, de exemplu, la 300.000 de lei, care este singurul bun moștenit, fără datorii ori donații care schimbă calculul, cota soțului valorează 75.000 de lei: 300.000 × 25%. Dacă sunt doi copii, partea lor este de 225.000 de lei, adică 300.000 × 75%; împărțită la doi, înseamnă o cotă de 112.500 de lei pentru fiecare. Sunt valori ale cotelor din casă, nu bani primiți automat în mână.

Soțul poate avea dreptul să rămână în casă

Partea din casă primită prin moștenire și dreptul de a locui acolo sunt lucruri diferite. Articolul 973 din Codul civil îi permite soțului rămas în viață să folosească gratuit locuința în care a stat cu persoana decedată, dacă locuința intră în moștenire și soțul nu are un alt drept care îi permite să folosească o locuință potrivită. Acesta este dreptul de abitație; nu poate fi vândut și nici folosit pentru plata datoriilor.

Dreptul ține până la împărțirea efectivă a moștenirii, dar nu se stinge mai devreme de un an de la deces. Încetează mai devreme dacă soțul se recăsătorește. Ceilalți moștenitori pot cere ca soțul să folosească numai partea din casă de care are nevoie sau îi pot pune la dispoziție o altă locuință potrivită; dacă nu se înțeleg, decide instanța.

Testamentul poate schimba împărțirea

Soțul și copiii au fiecare o parte minimă protejată de lege. Potrivit articolului 1088 din Codul civil, aceasta este jumătate din cota pe care fiecare ar primi-o fără testament. Dacă întreaga moștenire este casa, nu există datorii sau donații care schimbă calculul, iar copiii sunt comuni, un testament care lasă casa soțului poate duce la 5/8 pentru soț și 3/8 împărțite între copii, dacă aceștia își cer partea minimă.

Pentru copiii defunctului din altă relație există și o limită specială a bunurilor lăsate în plus soțului: ele nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea copilului care primește cel mai puțin. Moștenitorul a cărui parte minimă a fost încălcată poate cere reducerea bunurilor lăsate altcuiva, prin acord sau în instanță. Pentru acțiunea în instanță, termenul de prescripție este de trei ani de la deschiderea moștenirii.

Ratele și renovările nu dau automat o cotă din casă

Soțul care a plătit rate ori renovări nu devine coproprietar numai pentru că a contribuit cu bani. Potrivit articolelor 577 și 579 din Codul civil, lucrările făcute asupra casei revin, ca regulă, proprietarului. Soțul poate însă cere bani pentru contribuția dovedită, separat de partea primită prin moștenire.

Facturile, dovezile plăților și actele despre lucrări ajută la stabilirea acestei cereri. Pentru îmbunătățiri, suma nu este automat totalul cheltuit: poate conta cât a crescut valoarea casei, conform regulilor privind restituirea cheltuielilor utile și a îmbogățirii fără temei. Dacă suma este contestată, stabilirea valorii poate necesita o expertiză.

Ce acte se pregătesc pentru notar

Legea nr. 36/1995, la articolele 103-108, cere identificarea persoanei decedate, a celor care pot moșteni, a bunurilor și a datoriilor. Pentru dosar se pregătesc:

• certificatul de deces și actele de stare civilă ale persoanei decedate;
• actele de identitate ale moștenitorilor și certificatele de naștere sau de căsătorie care dovedesc rudenia;
• testamentul, dacă există;
• actul de proprietate al casei și actele pentru celelalte bunuri, precum conturi sau autovehicule;
• documentele privind datoriile, inclusiv cele pentru un credit rămas, dacă există, și informațiile despre domiciliul celorlalte persoane care ar putea moșteni.

Notarul poate cere și alte dovezi pentru situația familiei. Dacă există un credit rămas, datoria se declară în dosar alături de bunuri; exemplul de împărțire și de cost de mai jos privește o casă fără datorii.

Pașii succesiunii și termenele

1. În primul an de la deces, fiecare moștenitor își exercită dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire. Acceptarea poate fi făcută prin declarație ori prin fapte care arată această alegere; renunțarea se face prin declarație la notar.
2. O persoană interesată depune cererea și actele la un notar din circumscripția tribunalului unde persoana decedată a avut ultimul domiciliu.
3. Notarul îi cheamă pe cei care ar putea moșteni și verifică actele, eventualul testament, bunurile, datoriile și cotele.
4. Dacă moștenitorii sunt de acord, notarul încheie procedura și eliberează certificatul de moștenitor.

Moștenirea poate fi dezbătută și după primul an, dacă dreptul de a o accepta a fost exercitat în termen. Certificatul arată cine a moștenit și ce cotă are fiecare, potrivit articolului 116 din Legea nr. 36/1995. Dacă moștenitorii nu se înțeleg asupra drepturilor lor, notarul suspendă procedura, iar disputa se rezolvă în instanță; stabilirea cotelor nu înseamnă, de la sine, împărțirea fizică a locuinței.

Cât costă dosarul pentru casa din exemplu

Ordinul nr. 177/C/2024 al Ministerului Justiției stabilește în anexa nr. 3 un onorariu notarial minim pe dosar, nu pe fiecare moștenitor. Pentru casa de 300.000 de lei, se scade pragul de 65.001 lei și rămân 234.999 de lei. Onorariul minim este 1.205 lei plus 0,85% din această diferență, adică aproximativ 3.202,49 lei.

TVA de 21%, cotă aplicată de la 1 august 2025, adaugă aproximativ 672,52 lei. Totalul ajunge la aproximativ 3.875,01 lei, înaintea altor costuri, precum înscrierea în cartea funciară. Fiind vorba despre un onorariu minim, suma cerută pentru dosarul concret poate fi mai mare.

Dacă procedura este încheiată în cel mult doi ani de la deces, nu se plătește impozit pe moștenire. După acest termen, articolul 111 alineatul (3) din Codul fiscal stabilește un impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite: pentru casa de 300.000 de lei din exemplu, încă 3.000 de lei. Notarul îl calculează și îl încasează la încheierea procedurii.

Întrebări frecvente

Copilul soțului rămas în viață moștenește locuința?

Nu doar pentru că este copilul soțului. Dacă nu este și copilul persoanei decedate ori nu a fost adoptat de aceasta, nu primește automat o parte din moștenirea ei.

Ce se întâmplă dacă proprietarul a murit înainte de 1 octombrie 2011?

Articolul 91 din Legea nr. 71/2011 cere aplicarea legii care era în vigoare la data decesului. Cotele din exemplele acestui ghid nu se folosesc automat pentru acele moșteniri.

Se poate adăuga un bun uitat din certificatul de moștenitor?

Da. Cu acordul moștenitorilor, notarul poate elibera un certificat suplimentar pentru bunul omis.

Ce poate face un moștenitor omis din certificat?

Poate cere în instanță anularea certificatului dacă acesta îi încalcă drepturile, potrivit articolului 120 din Legea nr. 36/1995.

Surse verificate la 9 noiembrie 2026: Codul civil; Legea nr. 36/1995 privind notarii publici; Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, procedura succesorală și întrebări frecvente; Ministerul Justiției, Ordinul nr. 177/C/2024; Codul fiscal; Agenția Națională de Administrare Fiscală, cota de TVA; Legea nr. 71/2011.