Veranda Mall aduce în Obor doi noi chiriaşi: Orsay şi Animax

Veranda Mall a încheiat două noi contracte de închiriere, cu recunoscutul brand de îmbrăcăminte Orsay şi pet shop-ul Animax, pentru o suprafață de aproximativ 200 metri pătraţi, respectiv 50 de metri pătraţi. „Noii chiriaşi ai Veranda Mall completează gama de produse şi servicii existentă în prezent în centrul comercial. Orsay va aduce ultimele trenduri în materie de modă, pe când la Animax, iubitorii de animale găsesc aici tot ce au nevoie. Vom continua să îmbunătățim constant mixul de chiriași, astfel încât să fim destinația preferată a familiilor și pentru a le pune la dispoziţie o diversitate de opțiuni de shopping și de petrecere a timpului liber”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul Veranda Mall.

Animax are cel mai extins lanţ de pet shop-uri din România, cu o rețea de peste 60 de magazine în toată ţara. În cei aproximativ 50 de metri pătraţi pe care îi ocupă în Veranda Mall, vizitatorii pot decide să-și mărească familia cu un nou membru necuvântător sau pot alege dintr-o gamă variată de produse pentru animale, de la hrană la adăposturi și jucării.

Începând cu luna februarie, în Veranda Mall se va găsi şi retailerul german Orsay. Cu o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, magazinul pune la dispoziţie doamnelor şi domnişoarelor ultimele tedinţe în materie de modă, de la rochii, cămăşi sau geci la accesorii elegante.

Mallul are o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, la care se adaugă 15.000 de metri pătrați de spații exterioare, unde este amplasat locul de joacă pentru copii, precum şi un patinoar în aer liber pe timpul sezonului rece.
Veranda Mall include un hipermarket Carrefour, cu o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați și un concept nou. În zona de fashion&beauty, cumpărătorii pot găsi în centrul comercial din Obor singurul magazin Tati din România, dar şi branduri precum H&M, C&A, LC Waikiki, CCC, Deichmann, Triumph, Pepco, Yves Rocher, Sephora, Noriel, Splend’or, Melkior sau Salon Pro, dar şi singurul magazin Cupio din Bucureşti. Printre chiriași se mai numără librăria Diverta şi farmaciile Catena şi Sensiblu.

Zona de restaurante din Veranda Mall oferă opțiuni diverse, vizitatorii pot servi produse de la cele mai recunoscute branduri naţionale şi internaţionale, putând să testeze bucătăria grecească (Spartan), asiatică (Sushi Terra, Noodle Pack), vietnameză (Toan’s) și românească (Rustic). În același timp, oferta este completată de branduri precum KFC, Salad Box, McDonald’s, Oro Toro, Starbucks, Mesopotamia, C House sau Pizza Colosseum. La nivel de servicii, vizitatorii au la dispoziție magazinele Orange, Telekom, Arsis, spălătoria EcoClean, tour-operatorul TUI, Silca, dar şi Maxbet.

Veranda Mall este o destinaţie de joacă pentru copii de toate vârstele. În fiecare lună, centrul comercial organizează activităţi şi spectacole de teatru pentru cei mici, toate cu acces gratuit. Informaţii despre programul pentru copii poate fi consultat pe site-ul Veranda Mall. Mai mult, Patinoarul Veranda invită toţi pasionaţii de sporturi de iarnă la o plimbare pe gheaţă, fiind deschis zilnic, în intervalul 10:00 – 22:00.

Despre Veranda
Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom. Centrul comercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă și de managementul Veranda Mall. Investiția totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda Mall, proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M atinge nivelul de 60 de milioane de euro.