Achitarea creditului pentru apartamentul cumpărat de celălalt soț înaintea căsătoriei nu conferă automat un drept de proprietate. Plățile pot conta însă când se stabilesc drepturile și obligațiile bănești dintre cei doi. Analiza începe cu actele prin care a fost dobândită locuința, continuă cu regulile patrimoniale ale căsătoriei și cu dovezile privind banii folosiți.
Actele dobândirii stabilesc de unde începe verificarea
Pentru stabilirea drepturilor la divorț sau la succesiune, adică transmiterea patrimoniului prin moștenire, numele din contract trebuie privit împreună cu împrejurările dobândirii, potrivit Playtech. Prima verificare urmărește aceste elemente:
- Momentul dobândirii: locuința a fost cumpărată înainte de căsătorie sau după încheierea ei.
- Modalitatea dobândirii: apartamentul a fost cumpărat, moștenit ori primit prin donație.
- Originea valorilor folosite la cumpărare: dacă acestea înlocuiesc un bun propriu, trebuie să existe dovezi pentru această proveniență.
- Regimul matrimonial, adică regulile aplicabile bunurilor soților: comunitatea legală sau separația de bunuri stabilită prin convenție matrimonială.
Articolul 339 din Codul civil prevede, pentru comunitatea legală, că achizițiile făcute de oricare dintre soți pe durata căsătoriei aparțin, în principiu, amândurora. Este proprietatea în devălmășie, în care cotele individuale nu sunt încă stabilite. Prin urmare, un contract încheiat doar pe numele soțului nu exclude automat dreptul soției asupra apartamentului astfel dobândit.
Există însă situații în care locuința aparține exclusiv unuia dintre ei. Moștenirea și donația dau, de regulă, bunuri proprii. Tot bun propriu poate fi apartamentul cumpărat folosind valori care au înlocuit un bun propriu, cu condiția ca această legătură să poată fi demonstrată.
O altă analiză se aplică atunci când există o convenție matrimonială, adică acordul prin care soții au ales separația de bunuri. În acest caz, ceea ce fiecare dobândește pe numele său îi aparține, în principiu, exclusiv. Regula comunității legale nu trebuie aplicată automat unei asemenea căsătorii.
Contul folosit pentru rate nu stabilește natura banilor
Un caz distinct este cel al soțului care cumpără apartamentul înaintea căsătoriei, printr-un credit cu durata de 30 de ani. După căsătorie, soția plătește ani la rând ratele folosind propriul cont bancar. Exemplul privește o achiziție anterioară căsătoriei, chiar dacă rambursarea împrumutului continuă în timpul acesteia.
Apartamentul poate rămâne proprietatea exclusivă a cumpărătorului. Sumele achitate ulterior de soție pot fi luate în considerare la stabilirea raporturilor patrimoniale, adică a drepturilor și obligațiilor referitoare la bani și bunuri. Plata creditului și dobândirea unei părți din apartament sunt două chestiuni care trebuie analizate separat.
Pentru proveniența ratelor contează și regula din Codul civil privind veniturile obținute prin muncă: cele devenite scadente pe durata comunității sunt comune. Scadența este momentul în care venitul trebuie plătit. Salariul încasat în acest regim este, în principiu, comun, chiar dacă ajunge într-un cont deschis numai pe numele unuia dintre soți.
Documentele de plată susțin analiza contribuției la divorț
La divorț, împărțirea bunurilor comune presupune lichidarea comunității: stabilirea bunurilor și obligațiilor comune, precum și a părții fiecăruia. Legea prezumă o contribuție egală. Aceasta este însă o regulă de pornire, care poate fi înlăturată dacă probele justifică un aport diferit.
Articolul 357 din Codul civil cere evaluarea contribuției fiecăruia atât la obținerea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Pentru această evaluare, documentele trebuie să permită urmărirea provenienței banilor și a modului în care au fost făcute plățile:
- Extrasele bancare pot documenta încasările și plățile relevante.
- Contractele pot arăta obligațiile asumate și condițiile dobândirii.
- Ordinele de plată pot susține dovada achitării obligațiilor.
- Alte înscrisuri pot completa dovezile privind originea sumelor folosite.
Formula ipotetică: „Eu am plătit 70% dintre rate, deci primesc automat 70% din apartament” nu constituie o regulă de partaj, adică de împărțire a bunurilor. Instanța examinează patrimoniul concret al soților și caracterul comun sau propriu al apartamentului. Procentul ratelor achitate nu se transformă automat într-o cotă identică de proprietate.
La deces, partea proprie se delimitează înaintea moștenirii
Dacă apartamentul era comun, trebuie stabilit mai întâi cât aparținea deja soțului rămas în viață. Această parte se separă de cea a persoanei decedate. Numai partea defunctului intră în masa succesorală, adică în patrimoniul care se transmite moștenitorilor.
Pentru comunitatea încheiată prin deces, Codul civil prevede lichidarea între soțul supraviețuitor și moștenitorii defunctului. Stabilirea proprietății existente anterior decesului este astfel distinctă de analiza drepturilor care rezultă din moștenire.
Dacă apartamentul era, în schimb, bun propriu al persoanei decedate, locuința intră, în principiu, în succesiune. Drepturile soțului supraviețuitor se stabilesc în această situație după regulile moștenirii.
