Storia.ro lansează două servicii premium pe teritoriul Bucureștiului

Storia.ro lansează pe teritoriul Capitalei un pachet de servicii premium de consultanță financiară și notarială, pentru persoanele care vor să-și cumpere o locuință
Storia.ro lansează două servicii premium pe teritoriul Bucureștiului, cu recomandări de furnizori de servicii de consultanță financiară și notariat, venind astfel în întâmpinarea celor aflați în procesul de achiziție a unei case.
Serviciile de consultanță financiară și notariat sunt primele două tipuri de servicii oferite de Storia.ro și fac parte dintr-o serie care va fi extinsă în viitorul apropiat. Partenerul unic din domeniul consultanței financiare este Kiwi Finance, primul și cel mai mare broker de credite din România, care va oferi gratuit servicii de consultanță utilizatorilor Storia.ro, iar serviciile notariale vor fi furnizate de mai multe birouri notariale din București, dându-le astfel posibilitatea celor care își caută o locuință să aleagă servicii de cea mai buna calitate la cel mai bun preț.

“Domeniul imobiliarelor este unul dinamic, așa că Storia.ro își propune să facă mai multe pentru utilizatorii săi decât să informeze sau să intermedieze tranzactii. Lansarea acestor servicii dovedește că Storia.ro este pregătită să facă următorul pas și să se implice în întregul proces de cumpărare a unei case, încă de la decizia de căutare și până în clipa în care aceasta devine acasă. Le mulțumim partenerilor care ni s-au alăturat, iar pe utilizatori îi invităm să folosească noile servicii cu încredere și să rămână aproape pentru că experiența Storia.ro devine tot mai bogată”, a declarat Sorin Bălan, Head of Storia.ro & OLX Imobiliare.

Kiwi Finance este primul și cel mai mare broker de credite din România, cu o expertiză de peste 11 ani, 5.000.000 de ore de consultanță în creditare și 164.000 clienți consiliați și asistați în obținerea creditelor. Pentru a accesa serviciile de consultanță financiară și pentru a avea o imagine mai clară asupra soluțiilor de finanțare, utilizatorii își pot completa datele pe www.storia.ro/servicii-premium, urmând ca în maxim 24 de ore să fie contactați de un reprezentant Kiwi Finance, iar în maxim 48 de ore să stabilească o întâlnire, în cazul în care consideră că este necesar.

“Parteneriatul Storia.ro – Kiwi Finance a fost ideea clienților noștri și vrem să fim un reper de calitate în agregarea serviciilor imobiliare din România. Am încredere că experiența, reputația și valorile noastre comune vor garanta clienților că au în noi un partener permanent, onest și informat”, a declarat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

În cazul în care își doresc să apeleze la rețeaua de notari care au ales sa facă parte din acest parteneriat, utilizatorii Storia.ro vor beneficia de tariful minim legal pentru serviciile notariale aferente încheierii tranzacției. Aceștia își pot calcula taxele pentru cumpărarea unui imobil pe www.storia.ro/servicii-premium și, tot acolo, își pot completa datele pentru a fi contactați de unul dintre notarii recomandați de către platformă.

Despre Storia.ro:
Storia.ro este o platformă de anunțuri dedicată exclusiv sectorului imobiliar, lansată de OLX. Cu peste 100.000 de anunțuri, Storia.ro oferă peste 50 de filtre de căutare, o hartă completă a zonei alese cu puncte de interes multiple, precum și un comparator de prețuri specifice fiecărei regiuni în parte. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile iOS și Android.

Read more

Cât de eficiente sunt anunțurile imobiliare?

Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research a analizat eficiența anunțurilor de vânzare și închiriere de pe site-urile de imobiliare:
• Capitala se află în topul contactărilor privind serviciile imobiliare.
• Un anunț postat pe un site de servicii imobiliare beneficiază, în medie, de 20 de contactări din partea utilizatorilor în intervalul a două săptămâni.
• Din totalul contactărilor, vânzările însumează două treimi, în timp ce închirierile generează doar o treime din total.
• OLX și Storia.ro reprezintă 50% din totalul contactărilor realizate pe piața imobiliarelor.
Un anunț postat pe un site de imobiliare beneficiază, în medie, de 20 de contactări în intervalul a două săptămâni, potrivit unui studiu realizat de către Reveal Marketing Research, care a analizat eficiența anunțurilor de vânzare și închiriere de pe site-urile de imobiliare. Apartamentele cu două camere se află în topul căutărilor utilizatorilor, generând 50% din numărul total de contactări.
În top se află Bucureștiul, unde fiecare anunț generează aproximativ 26 de contactări din partea utilizatorilor. La polul opus se află Moldova, care este cea mai puțin dinamică regiune. Din totalul contactărilor, apartamentele puse la vânzare însumează două treimi, în timp ce închirierile generează doar o treime din total.
OLX și Storia.ro generează împreună 50% din totalul contactărilor realizate de utilizatori, detașându-se astfel de celelalte site-uri de imobiliare. Următorul pe listă, cu 26%, este Imobiliare.ro. În același timp, doar trei dintre cei cinci jucători încadrați în această analiză au generat contactări pentru toate anunțurile – OLX, Storia.ro și Imobiliare.ro, fiecare anunț primind minimum trei contactări.
Storia.ro conduce detașat topul calității, având cel mai mare grad de intenție de cumpărare din partea utilizatorilor, cu un scor de 4.1 din 5 și o medie de 15 contactări pe anunț. Topul a fost determinat alocând un scor de calitate fiecărei contactări, în funcție de detaliile cerute despre fiecare proprietate în parte. Astfel, dacă un potențial cumpărător cerea informații suplimentare generale despre o proprietate, i se aloca un scor mai mic și primea punctaj maxim dacă programa direct o vizionare.

Următorul site în topul calității a înregistrat un scor de 2.5 din 5.
OLX este lider în sectorul imobiliarelor la nivel cantitativ, având cel mai mare număr de contactări, în timp ce Storia aduce un procent mai mare de contactări calitative. În topul răspunsurilor primite la anunțurile postate se află OLX, cu 34 de contactări/anunț, următorul clasat generând 26 de contactări/anunț. În plus, deoarece publicarea unui anunț pe Storia.ro aduce cu sine și exportul anunțului pe OLX, platformele aparținând OLX Group generează 50% din contactările din piață.
„Dacă îți vinzi casa pe OLX, vei primi cele mai multe mesaje și apeluri telefonice. Dacă, în schimb, alegi Storia.ro, vei fi contactat de mai puține persoane, însă mai decise să facă o tranzacție: încă de la primul mesaj pe platformă, îți vor fi solicitate detalii despre locuință, programări de vizionare și chiar negociere de preț”, afirmă Marius Luican, General Manager Reveal.
În cadrul cercetării realizate de către Reveal Marketing Research, 800 de anunțuri au fost postate pe cinci site-uri de imobiliare și monitorizate timp de două săptămâni. În total, acestea au generat 16.174 de contactări. Studiul, desfășurat în perioada 9-23 iunie, în cinci regiuni ale țării (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov) a analizat HomeZZ.ro, Imobiliare.ro, LaJumate.ro, OLX.ro și Storia.ro.
Reveal Marketing Research este o companie de strategie și studii de piață în rândul consumatorilor și piețelor din România și Europa. Înființată în România sub sloganul “Passionately Curious”, echipa Reveal realizează din 2008 studii de piață.
Informaţia poate fi preluată în formă integrală sau parţială, cu citarea sursei: Studiu Reveal Marketing Research.

Read more